O elevă de la Colegiul Național Emil Racoviță din Iași a căzut de la etajul al doilea. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Iași, ar fi vorba de o tentativă de sinucidere.
Potrivit primelor informații, fata este elevă în clasa a V-a.
„Din informațiile transmise de conducerea unității școlare știm că la finalul programului, a unui opțional pe care copilul l-a încheiat, a fost o tentativă de sinucidere. Doamna director ne-a transmis că este un copil de clasa a V-a, a fost sunat repede serviciul de ambulanță care s-a deplasat către unitatea școlară, copilul era conștient când a fost preluat.
Un reprezentant ISJ este acum la liceu se vor face verificări și vom vedea contextul în care a avut loc. Cauzele nu le cunoaștem: ce poate să facă școala este să susțină copilul prin consiliere cu toate mijloacele de care dispune școala, dar și familia sa, în această perioadă”, a declarat Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă, iar victima a fost transportată la spital.